Păpușica!

    E o păpușică de porțelan pe mobilă. Niciodată prafuită și tot timpul așezată în același loc. Stă picior peste picior și e elegantă, așa cum ne învață părinții, pe noi fetele, să fim încă de mici. O privesc de la depărtare pentru că am impresia că nu o pot atinge. Zi de zi e în același loc, iar vitrina e închisă cu cheia. La cine o fi cheia?

    Îmi plac păpușile, pentru că mereu sunt strânse la piept, protejate și iubite. Tocmai ele care sunt atât de apreciate, nu pot simți nimic. Pentru o clipă aș vrea să fiu păpușă, să simt bătăile inimii. Să simt bătăile celui care mă strânge la piept, care mă sugrumă în încercarea lui de a-mi da viață.

    Cred că e posibil că păpușile să observe lumea dintr-un alt unghi. Sunt persoane care plâng de bucurie, care urlă de fericire sau care zbiară din cauza neputinței. Alții zâmbesc și merg mai departe fără ca tu să știi că în interiorul lor tocmai se află pe câmpul de luptă, inima și creierul. Cine va caștiga? Întotdeauna inima iși face de cap... Oare cum vede o păpușă asta? 

     Toate fetele se aranjează, se îmbracă cu cele mai frumoase haine și stau picior peste picior într-un restaurant, dar se întristează când cel din stânga/ dreapta nu apreciază. Și de ce nu apreciază? Pentru că nu suntem păpuși de porțelan mereu, doar când vor ei să fim. Toți ne purtăm cicatricile ca pe niște medalii și vrem libertate absolută doar atunci când nu putem să o deținem, iar când libertatea ne este dată, suferim după acel altceva... Dacă ușa de la vitrină s-ar deschide, păpușa ar vrea să iasă la o plimbare, sau ar prefera să rămână acolo? Mereu supravegheată, cu spatele perfect drept ca și cum ar fi examinată de cineva. Dar poate chiar este. Poate este iubită și de aceea este protejată atât de mult. Unde ții cele mai de preț amintiri? Într-un cufăr, închis cu cheia și ascuns în cel mai îndepărtat colț al casei.

     Poate că păpușa asta reprezintă ceva, pentru cineva. Poate e comoara cu aur a cuiva, dar totuși de ce ar păstra-o cineva în văzul tuturor fără să le permită să o atingă? Au trecut zile... Deja începe să se prăfuiască. Hei, deschide vitrina și șterge-o din nou de praf. Sau a devenit rutină? ...