Doar ia-mă de mână!

Ia-mă de mână și spune-mi că va fi bine, că va fi pentru ultima oară când cineva mă va ține de mână pentru că tu nu-mi vei da drumul niciodată și vom fi unul. Ia-mă de mână să simt dacă mâna ta e rece, iar dacă e rece promit să o încălzesc. Îți voi încălzi sângele din vene și astfel îți voi da suflare. Nu, nu, nu... Mai bine nu. Așează-te lângă mine, iar eu voi zâmbi așa cum îți place, fără să mă vezi. Dar nu mă lua de mână. Mi-e frică.
   Ce e frica? E acel sentiment care nu te lasă să te bucuri mai mult timp, care te acaparează cu toate brațele ei și îți lasă sufletul întemnițat, iar tu stai în colțul acelei celule...de frică... Eșec, dezamăgire, iubire, bucurie, fericire. De toate aceste sentimente ne este frică...
   Ia-mă de mână! E un gest atât de mic care oferă așa multă siguranță. Poate sună penibil, sau poate că nu e adevărat. Poate... Când eram mici și nu eram în stare să ne ținem pe picioare, părinții ne țineau de mână și pășeam altfel, mai siguri pe noi. Puteam alerga chiar și zâmbeam pentru că datorită lor ne-am putut ridica. Ce poate fi mai simplu de atât? Tu de ce nu mă iei de mână? Dar dacă ținerea aceasta de mână nu ar fi sinceră, te rog să te oprești. Poate iei locul altcuiva care este sincer, căruia mâinile nu îi sunt reci.
   Uneori ne simțim depășiți de situație și nu putem face vreun pas înainte, ci doar înapoi, așa că avem nevoie de acea mână puternică și acel zâmbet subtil care să te facă să îndrăznești. Dar trebuie răbdare, iar lumea aceasta e prea haotică pentru a avea timp să aștepte. Dar eu aștept.
    Aștept să mă iei de mână...