Cu sau fără tine?

Cu siguranță pot falsa piesa ”perfect fără tine” și să pretind că totul e bine, că mâine mă voi trezi și mă voi bucura că e soare. Dar perna e mototolită, e sugrumată de dor, de durere și iar de dor. Pot merge mai departe, dar la fiecare 5m este un prag în fața căruia prefer să mă opresc și să analizez cât e de înalt, pentru a nu da cu capul. Nu vreau să mă lovesc, că doare.
Astăzi am mâncat altceva decât meniul din fiecare zi și m-am hidratat. Mă simțeam deja uscată. Am recitit toate scrisorile fără destinatar pe care se puseseră praful de atâta timp și le-am acordat atenție. Am fost atentă la fiecare cuvânt și am încercat să retrăiesc anumite sentimente. Nu am putut. Poate erau deja uitate, sau am vrut să nu pot! Poate că după o anumită perioadă de timp a venit momentul să îmi acord atenție, să mă uit în oglindă și să spun că sunt frumoasă, că sunt specială, deosebită și că Dumnezeu le aranjează pe toate, așa cum e mai bine...
Am șters scrisorile de praf și... Se spune că cel mai bun mod de a uita ceva sau pe cineva e să scrii pe o foaie, pe un caiet, pe o agendă tot ce simți și să arzi... Martor mi-a fost cerul și stelele când am spus adio, iar fumul s-a dus la cer și scrumul s-a făcut ca pământul. Cuvintele nu mai erau, sentimentele s-au îngropat, la fel și scrisorile. Acum eram eu, nu ”noi”. Eram eu cea de atunci și cea de mâine. O altă eu, mult mai sigură pe ea, goală pe dinăuntru și gata să înceapă o altă bătălie, fără să uite războiul.
E momentul unei alte povești, unor alte scrisori, unor alte vorbe, alte sentimente, gânduri și rânduri.
Arde foile, implicit cuvintele și sentimentele. Îți va fi mai ușor să ierți, să uiți. Martor îți va fi cerul!