Dialog cu Octombrie

 - Știi că ești dur, dragă Octombrie?
 - Mă faci să râd, de ce aș fi?
 - Din simplul fapt că știi să cânți. Că știi să transformi un suflet vesel, într-unul nostalgic.
 - Nu mă urî pentru asta. Trimit frunzele să cânte, dar oamenii le strâng...  Eu le trimit să vă mângâie tălpile și să le ascultați cântând.
 - Nu știu dacă e un cântec vesel sau trist. Dar devin nostalgică și mi se face dor.
 - Dorul lui, dorul ei, dorul lor...
 - Aceasta e toamna visurilor și lumea are tendința să creadă că dacă te gândești la cineva e...reciproc!
 - Ce copil. Sigur că este. Nu te poți gândi la un om, dacă el nu se gândește la tine. Și voi cântați, ca frunzele. Doar că voi scrieți. Sau vă chinuiți să vă scrieți. De ce trimiți un text cuiva?
 - De dor...? 
 - Da, de dor. Pentru că eu arunc peste voi o plapumă aurie de dor. Și când plouă vă întristați, iar când e cald vă e frică să vă scrieți. Mă joc cu voi.
- Și de ce ai face asta? De ce te-ai juca cu noi dacă nu te arăți la față?
- Sunt peste tot și nicăieri. Sunt în sentimentele voastre de dor. Sunt în frunza care a cazut înaintea ta. Sunt ceea ce am fost în fiecare toamnă. Dar vă las să vă jucați, să vă tachinați, să vă iubiți, să vă îndepărtați și apoi să... să vă fie dor. Sht, nu spune nimic. Deja ți s-a făcut dor. Și știi și de cine, dar nu spui!
- De el, de ea, de ei. 
- NU! De el, de ea, de ei mi s-a făcut mie. Ție ți-e dor de tine, de voi. E toamnă!
- De mine, de noi...

Am hotărât să nu plătesc!

       De s-ar pune taxă pe dragoste am hotărât să nu plătesc!  Probabil că voi rămâne restanta luni, ani întregi și aș avea mari datorii la stat de s-ar pune taxă pe dragoste. Puteți să îmi luați mașina, casa, banii, toate bunurile, dar lasați-mă să iubesc. O viață fără dragoste e mai rea ca un deșert fără apă. Așadar, treceți-mă de pe acum pe lista de restanțieri.
       Fierbe apa pentru cafea și tu stai și te gândești. Nu-ți amintești acum ce ai visat, dar parcă nici nu ai fi vrut să visezi ceva. Te plimbi cu cana de cafea în mână și când îl vezi pe perna ta, cu siguranță îți spui că nu mai ai nevoie de vise, pentru că visurile sunt exact acolo, în patul tău.
       Dar l-ai visat pe el aseară. Face parte și din realitate și din vis. E din povestea cu Frumoasa și Bestia, dar nu știi cine e Frumoasa și cine Bestia. Îți simți stomacul plin de fluturi, iar stomacul fluturilor e plin de tine. Stelele au căzut de pe cer, dar tu încă le vezi strălucind, iar când pășești, zbori, nu mergi. În cană nu ai cafea. În cană e el, peste tot e el. În pat e el, strângând perna în brațe. Ea zâmbește pentru că de ziua ei a primit în dar zâmbet de la tine. Ești atent cu ea și ea e atentă cu tine.
      Brusc s-a făcut ora 10. Te-ai trezit și el nu era. Pregătea cafeaua. Așadar l-ai visat. Deși era lângă tine, l-ai visat. Și el te-a visat. Așa a zis...
     Și îmi mențin părerea că nu plătesc! Aș da faliment din prima numai dacă trebuie să plătesc fluturii prezenți sau absenți. Nu, nu plătesc. AM ZIS! Dar până atunci încă puțin să dorm și să visez...
      Tu plătești? 
      

Îți promit că...

Ne legăm de promisiuni ca de un certificat de căsătorie.
Promisiunile nerostite sunt cele care au valoare, valoare sentimentală, mai bine zis. Promiți familiei  respect. Evident, e o promisiune pe care nu știi dacă o vei duce la bun sfârșit. Există răsturnări de situație.
O iei de mână și astfel îi promiți că vei fi lângă ea și mâine, că o vei suștine, că o vei proteja și o vei săruta pe frunte pentru a se simți în siguranță.
Îi ștergi lacrimile și așa are siguranța că mâine va fi mai bine.
Te așezi cu prietena ta la masă și vorbiți despre viitor. Una din voi 2 deja s-a gândit că în viitor nu va fi doar o simplă prietenă, vrea mai mult decât atât. Vrea să întărească relația și deja strânge bani pentru evenimentele ce vor urma să fie. Ți-a promis că va fi mereu acolo pentru tine prin simplul fapt că împărtășiți planurile de viitor.
Există promisiuni la tot pasul. Fiecare gest, fiecare strângere de mână reprezintă un început de ”îți promit că...”.
Și dacă tot e promisiune trebuie să te ții de ea. E imperios necesar să fii acolo, pentru că ai promis ca vei fi. Deja știi mult prea multe lucruri pentru a da înapoi. Inevitabil vei fi acolo.
Fără să îți dai seama, ai promis ca vei fi.

Sursa mea de energie

   Și da, am nevoie de o sursă pentru a mă alimenta. Nu e ca și cum aș băga degetele în priză și aș aștepta șă simt curentul prin tot corpul pentru a mă ridica. Sângele nostru, al tuturor, e de-un roșu atât de curat, atât de sincer încât avem o nevoie nebună de un carusel pentru a-l face să curgă prin vene. Inima pulsează, dar trebuie hrănită, pentru că săraca e așa firavă, ca un copil...
   Astăzi am făcut plinul inimii mele. Am început să colecționez magneți pentru frigider, doar că acum nu le colecționez pentru frigider.
   Le colecționez pentru inima mea.
   ”Cumpăr” în fiecare zi câte un magnet care să-l lipesc de inimă. Astăzi am cheltuit mult.
   Am cumpărat un magnet cu sunet, în care cânta Cargo ”poate dacă ploaia s-ar opri”, iar eu eram pionul principal în mijlocul mulțimii, fredonând piesa și privind cerul sufocat de ploaie.

   Apoi am mai găsit un magnet. Tot eu eram omulețul principal de pe magnet. Ciudat, aș putea spune. Trecusem pe lângă niște copilași care-și sărutau părinții pe frunte și care săreau de bucurie că bunicii le-au cumpărat baloane colorate. Am întors capul și am zâmbit. Cu gura până la urechi.
   Acum îmi simt inima plină. Probabil sunt magneții grei că-mi bate inima atât de tare, sau poate că am făcut plinul inimii mele. Eu vreau totul, sau deloc, iar pentru asta trebuie să fac câte ceva pentru mine.
Am început să colecționez lucruri minore, dar minunate. Colecționează și tu și împarte cu ceilalți. Te invit să împărțim magneții și zâmbetele! 

Fără inspirație, dar o nevoie nebună de a scrie

Aș vrea să opresc pentru o secundă timpul și să pot scrie fiecare lucru care îmi place. Să pot face un videoclip cu amintirile cele mai frumoase și să o postez undeva, undeva unde să fie vie, mai vie ca mine...
Aș vrea să inot cu delfinii. Am auzit că sunt prietenoși și vorbesc cu tine.
Aș vrea să stau pe o bancă și să vad apusul, iar în fiecare dimineață să ascult cum cântă păsările.
Aș vrea să pot da timpul înapoi cu 1 an și să îi pot dărui ei încă o clipă de liniște, în care să poată zâmbi aiurea și să nu se gândească la probleme. Mi-aș dori să o pot lua de mână și să îi spun că va fi bine, să cântăm, să mă certe, să ne certăm.
Aș vrea să pot fi o prietenă mai bună.
Aș vrea să fiu sigură pe anumite lucruri și în același timp aș vrea să nu le cunosc înțelesul.
Îmi doresc să cunosc sensul unui zâmbet, a unei țineri de mână, a unei vorbe bune.
Aș vrea să înțeleg omul lacom, să-l ascult pe cel enervant și să-l înveselesc pe cel supărat.
Aș vrea să pot scrie mai multe, însă sunt atât de multe de zis, încât nu le pot enumera pe toate. Sau poate că pot, dar nu vreau!

Și imaginea e neclară. Cu siguranță nu știu ce vreau. 

E cel pe care...

     Și e cel pe care l-ai iubit necondiționat toată viața. E cel pe care îl șantajai, pe care îl supărai, pe care îl adorai, pe care îl admirai. Și ai spus mereu că indiferent de vârstă va rămâne regele tău, chiar dacă prințul e pe drum. E un erou pentru fiecare dintre noi, cu mic cu mare. E cel care ar fi dat totul ca să îți fie bine. E cel pe care mama ta îl prinde de braț pentru a avea stabilitate.
     Se supără când te vede trist/ă, se bucura când ești vesel/ă. Te-a învățat să joci fotbal, să ai răbdare la pescuit și prin asta ai constatat că nu poți avea de toate în viață, deși ți-a oferit mai mult decât suficient. E stâlpul de rezistență, e cel care a întărit-o pe mama ta când avea mai multă nevoie. E cel care spune că mai are puțin și moare dacă îl vizitează răceala, însă nu se plânge când e vorba de muncă, ba chiar spune că e mult prea ușor.
    Se enervează, te ceartă, te cicălește, comentează uneori că ai stat prea mult afară, că ai pierdut vremea și ai cheltuit banii, dar seara înainte de culcare te învelește și te săruta pe frunte în semn de noapte bună. E cel care îți prepară cafeaua dimineața și îți dă să tragi un fum din țigara lui. Poate  că uneori îți dorești mai mult, mai multe. Poate că îți dorești să fie altfel, mai tăcut, mai vorbăreț, mai glumeț, mai inteligent sau mai frumos. Dar e al tău și cică tu ai ales ca el să fie părintele tău. Iar dacă tu ai ales, ce ți-ai putea dori mai mult? E tatăl tău, indiferent unde, aici, sau în altă parte. E tata. Uneori încerc să îmi dau seama de unde provine cuvântul acesta cu o așa mare însemnătate. Niciun dicționar nu scrie cât la sută e cuvânt și cât la sută sunt sentimente. Sentimente pentru cel care a ajutat la creșterea unui individ ca tine, unui om. E cel  care nu plânge, dar se emoționează la fiecare aniversare, la fiecare moment important din viața de familie. E al tău și îl apreciezi și el la rândul e mândru de tine. E mândru până și de prostiile tale.
    Când mă uit la tabloul de familie spun că e tot ce mi-am putut dori vreodată. Dar nu, mi-aș dori să fiu și eu așa ca ei, uneori copii, alteori adulți, iar după 30 de ani să putem forma încă un cuplu.
    Nu sunt cuvinte, sunt sentimente!